Comparator tarife energie electrica si gaze naturale

Platforma Online De Schimbare A Furnizorului: În Maxim 24h Ai Un Contract De Energie Nou

Încă din luna ianuarie 2022, Comitetul de reglementare în energie a aprobat organizarea şi funcţionarea unei platforme online de schimbare a furnizorului de energie electrică şi gaze naturale (POSF), cu scopul de a elimina procesul birocratic și anevoios din zona de contractare a furnizării de energie electrică şi gaze naturale.

Ce este platforma online de schimbare a furnizorului?

Pentru a avea context în ceea ce privește platforma online de schimbare a furnizorului (POSF), reamintim faptul că de la momentul liberalizării pieței de energie electrică și gaze naturale, ANRE a dezvoltat un comparator de oferte, care să ajute consumatorii de energie să identifice toate ofertele din piață, precum și toate detaliile și costurile din oferte.

Exact pe același principiu, a fost dezvoltat și comparatorul EconomieLaEnergie, care din 2021 și până în prezent, a ajutat aproximativ 1 milion de consumatori casnici din România în procesul de schimbare a furnizorului.

Cu toate acestea, chiar dacă aceste comparatoare din industria energetică pun la dispoziție date cu toate ofertele și furnizorii de energie din România, contractarea online nu a fost posibilă, iar metodele de a încheia un contract cu noul furnizor au rămas cele tradiționale.

Platforma online de schimbare a furnizorului (POSF) pune clientului la dispoziție cadrul și infrastructura tehnologică necesare, care în mod exclusiv online, permit acestuia ca în maxim 24 de ore de la decizia de achiziție a unei oferte din piață să finalizeze contractarea cu noul furnizor de energie.

Ce beneficii aduce platforma online de schimbare a furnizorului?

Având în vedere că schimbarea furnizorului sau a contractului de energie electrică și gaz a provocat extrem de multă confuzie în ultimii doi ani, platforma online de schimbare a furnizorului are scopul de a ușura eforturile consumatorilor.

Va rezolva platforma online de schimbare a furnizorului problemele din piața de energie?

În calitate de actori în piața de energie, suntem de părere că această platformă va acoperi o nevoie intensă din piață, mai exact, nevoia de servicii digitale pentru zona de utilități casnice.

Liberalizarea pieței de energie are, printre altele, scopul de a crește competitivitatea ofertelor și de a reduce barierele de intrare în ceea ce privește furnizorii de energie. 

Astfel, o platformă de contractare online pusă la dispoziția clienților poate fi unul dintre factorii care elimină problemele cauzate de serviciile de furnizare, dar și de lipsa transparenței prețurilor.

Mai mult, conectarea furnizorilor la o bază de date comună va face acest proces mai puțin costisitor, mai eficient și mai precis. 

Consumatorii de energie care întâmpină probleme sau nu mai sunt mulțumiți de oferta de la furnizorul actual pot face o schimbare, fără a mai fi nevoiți să se mai deplaseze sau să sune la furnizori, mai ales că știm cu toții că timpul de așteptare din call-center depășesc în multe situații chiar și 45 de minute.

Ce simt consumatorii de energie despre această schimbare?

Chiar dacă încă nu a fost lansată platforma online de schimbare a furnizorului, nu ne este greu să identificăm reacția consumatorilor cu privire la această schimbare. 

În ultimul an, dorința de schimbare a furnizorului de energie a crescut semnificativ în platforma noastră EconomieLaEnergie. Luând în considerare datele colectate de la peste 500 000 de utilizatori ai comparatorului, am observat tendința de contractare online în intenția utilizatorilor, chiar dacă, din motive legislative acest lucru nu s-a putut întâmpla.

Din datele noastre, din 500 000 de utilizatori care au ajuns în lista de oferte ale tuturor furnizorilor de energie electrică și gaze naturale, un procent de aproximativ 23% dintre aceștia și-au arătat intenția de a schimba furnizorul în cadrul comparatorului nostru. Ne așteptăm ca acest procent să crească la 40% în următorul an.

Intenția consumatorilor de schimbare online a furnizorului vs Intenția de comparare a ofertelor

Când va fi disponibilă platforma online de schimbare a furnizorului (POSF)?

Potrivit ultimului comunicat lansat de ANRE la data de 26.01.2022, platforma online de schimbare a furnizorului ar trebui să fie disponibilă utilizării din luna august 2022. 

Investiția de aprox. 20 mil lei în digitalizarea acestui proces ne dă speranța că platforma va fi 100% funcțională și că va integra, fără probleme până în luna august toate funcționalitățile necesare pentru schimbarea furnizorului de energie electrică și gaze naturale. 

Până atunci, trebuie să reținem că prețul la energie electrică și gaze naturale este plafonat, iar schimbarea furnizorului nu reprezintă o problemă majoră până la eliminarea plafonului. Totuși, consumul ridicat de energie electrică este exlus de la plafonul impus de stat, astfel că schimbarea online a furnizorului va reprezenta cea mai bună soluție.

Compară oferta actuală și alege cel mai mic preț din piață, complet gratuit și online!