Comparator tarife energie electrica si gaze naturale

Câte Panouri Fotovoltaice Sunt Necesare Pentru O Casă: Pe Înțelesul Tuturor

În ziua de astăzi se pune din ce în ce mai mult accentul pe energia verde, deoarece aceasta este una dintre direcțiile cheie pentru un viitor cât mai sustenabil.

La scară largă, panourile fotovoltaice joacă un rol important pentru orice casă și sunt considerate tehnologia cheie a secolului 20, în domeniul energiei. 

Dorința este mare, cunoștințele sunt puține..

Gândindu-ne la necesarul de panouri fotovoltaice pentru a asigura consumul de energie electrică dintr-o casă, am ajuns la următoarea concluzie: 

Înainte de a ne întreba câte panouri fotovoltaice sunt necesare pentru o casă, ar trebui să înțelegem cum funcționează acestea și care sunt cele mai importante aspecte de care să ținem seama înainte de a le începe proiectul.

În acest articol, am explicat cele mai importante aspecte când vine vorba de alegerea și instalarea panourilor fotovoltaice.

Pe scurt, ce sunt panourile fotovoltaice

Încă de la început trebuie să facem diferența dintre panourile solare fotovoltaice și panourile solare termice.

Panouri solare termice

Panourile solare termice folosesc razele soarelui, iar prin intermediul celulelor din componența lor le transformă în energie termică, adică energie pentru a încălzi apa caldă menajeră sau căldură pentru casă.

Panouri solare fotovoltaice

Panourile solare fotovoltaice convertesc radiațiile solare și lumina generată de acestea în energie electrică, necesară în cazul nostru consumului casnic sau industrial. Acest proces este posibil datorită celulelor fotovoltaice din care este compus panoul.

Doar o parte din energia trimisă de Soare spre Pământ ajunge efectiv la suprafața Pământului. O parte din energia solară este reținută în spațiu sau este absorbită de aer. 

Cea mai mare parte a energiei solare care ajunge la suprafața Pământului ajunge sub formă de lumină vizibilă. Celulele solare pot folosi energia acestei lumini pentru a produce electricitate. 

Diferite tipuri de celule solare utilizează diferite lungimi de undă. Acest lucru înseamnă că o celulă poate utiliza doar o parte din energia solară pe care o primește.

  • Sistemele fotovoltaice dețin invertoare, cu ajutorul cărora radiatiile solare captate sunt transformate în curent electric continuu, care este transformat la rândul lui, în curent electric alternativ.
  • Cantitatea de energie electrică produsă la bornele celulei fotovoltaice este determinată, în principal, de nivelul radiației incidente, dar și de calitatea aerului, de temperatură și de durata zilei.
  • La nivel de invertor, se poate monitoriza cantitatea de energie produsă de panourile fotovoltaice instalate, iar cu un contor inteligent se poate monitoriza cantitatea de energie electrică distribuită în rețea.
  • Un sistem fotovoltaic poate stoca energia produsă pe timp de zi printr-un sistem de stocare cu baterii ori poate injecta surplusul de energie în rețeaua națională, generând venituri pentru proprietar.
  • Chiar dacă eficiența maximă este atinsă doar atunci când soarele strălucește, energia electrică este totuși produsă și în zilele înnorate, precum și în timpul iernii.

Tipuri de panouri fotovoltaice

Există 3 tipuri de panouri solare fotovoltaice (care produc energie electrică), iar acestea diferă din punct de vedere al caracteristicilor și al eficienței. 

1. Panouri Fotovoltaice Monocristaline

Panourile fotovoltaice din siliciu monocristalin sunt produse dintr-o singură sursă de siliciu și sunt alcătuite din celule solare monocristaline.

Panoul fotovoltaic monocristalin este ideal pentru suprafețele plate, asigurând o eficiență mare în cazul radiației solare directe. Acestea sunt recunoscute pentru randamentul bun pe care îl oferă.

2. Panouri Fotovoltaice Policristaline

Pe cealaltă parte, întâlnim panourile cel mai des folosite și anume, panourile din siliciu policristalin. Acestea sunt realizate din mai multe bucăți de siliciu, sunt alcătuite din celule solare policristaline individuale.

Aceste panouri sunt cel mai des folosite și datorită faptului că ele pot capta lumina direct sau indirect. De asemenea, se încălzesc mai repede decât cele monocristaline, ceea ce reprezintă un avantaj în perioada de iarnă.

3. Panouri Fotovoltaice Cu Strat Subțire

Panourile fotovoltaice cu strat subțire sunt cele mai puțin eficiente din punct de vedere al randamentului, însă reprezintă o soluție în continuare. 

Panourile fotovoltaice cu strat subțire sunt ideale pentru suprafețele mai largi, mai întinse, iar faptul că nu sunt foarte scumpe, ne permite să achiziționăm mai multe pentru a suplimenta necesarul de energie. 

Diferența dintre panouri monocristaline și policristaline

Ce tip de panouri cumpărăm? Care este diferența dintre panouri monocristaline și policristaline? Am aflat că ambele tipuri de panouri sunt bune, însă există diferențe între acestea în ceea ce privește eficiența, durata de viață, caracteristici legate de montare.

Am pregătit o comparație între cele două tipuri de panouri fotovoltaice, astfel încât să-ți dai seama care sunt cele mai potrivite pentru casa ta.

Panouri Monocristaline

Panouri Policristaline

Durata de funcționare
Minim 25 ani
Până la 25 ani
Culoare
Neagră
Albăstruie
Dimensiune
Nu ocupă mult spațiu datorită faptului că produc cea mai mare producție de energie, astfel ele au nevoie de un spațiu foarte mic în comparație cu panourile policristaline.
Au nevoie de mult spațiu deoarece captează mai puțină energie (chiar de 4 ori mai puțin) în comparație cu panourile monocristaline.
Eficiență
Eficiență ridicată - reușesc să convertească între 15-20% din radiațiile solare în energie electrică, datorită faptului că sunt fabricate din siliciu de o calitate ridicată.
Eficiență ridicată, 13-16%, mai puțin datorită purității inferioare a siliciului.
Preț
Panourile monocristaline au costul cel mai ridicat, însă din punct de vedere financiar reprezintă o investiție bună. Spre exemplu, prețul unui panou monocristalin, cu o putere de 320W și 60 de celule, este de aproximativ 1431 lei.
Datorită procesului prin care se obține siliciul policristalin, costul panourilor este mai mic. Spre exemplu, prețul pentru un panou policristalin cu o putere 280W și 60 de celule este de 1232 lei.

Care sunt cele mai bune panouri fotovoltaice?

Acum că am clarificat ce sunt panourile fotovoltaice și care sunt tipurile de panouri pe care le putem instala pentru o casă, vrem să vedem care sunt cele mai bune panouri fotovoltaice.

După cum menționam mai sus, panourile fotovoltaice au devenit o soluție viabilă, chiar foarte accesibilă, având în vedere că există chiar fonduri nerambursabile puse la dispoziție de AFM pentru orice gospodărie.

Tocmai de aceea, pentru a putea sa-ți răspundem la întrebarea: ce panouri fotovoltaice să cumpăr și care sunt cele mai bune panouri fotovoltaice, am pregătit o scurtă analiză cu cele mai bune (potrivite) panouri fotovoltaice pentru casa ta.

Cum algem corect?

Cele mai bune panouri fotovoltaice sunt cele care se potrivesc cel mai bine locului de consum

Din comparația de mai sus, constatăm că atât panourile fotovoltaice monocristaline, cât și panourile fotovoltaice policristaline reprezintă cea mai bună soluție pentru un loc de consum, dacă înțelegem cum definim un loc de consum.

Cum putem alege pentru a ne asigura că montăm cele mai bune panouri solare fotovoltaice pentru casa noastră?

1. Panouri fotovoltaice monocristaline

Panourile solare monocristaline sunt cele mai bune pentru zonele în care spațiul este limitat, deoarece acestea produc mai multă energie electrică la o scară mai mică decât panourile policristaline.  

Panourile solare monocristaline pot extrage cantitatea maximă de energie chiar și în zonele cu iluminare solară mai slabă. Acestea sunt ideale atunci când obiectivul este eficiența mai mult decât costul.  

Pe vreme caldă, panourile solare monocristaline pot oferi o eficiență mai mare datorită coeficientului de temperatură mai ridicat. Degradarea randamentului în cazul panourilor monocristaline este mai mică odată cu creșterea temperaturii. 

Dacă locuiți într-o regiune în care verile sunt mai lungi și mai călduroase, ar trebui să analizați cu atenție coeficientul de temperatură al panourilor solare pe care le alegeți. 

2. Panouri fotovoltaice policristaline

De regulă, panourile fotovoltaice policristaline oferă cel mai bun raport preț-performanță și sunt potrivite pentru majoritatea proiectelor rezidențiale și industriale.  

Panourile solare policristaline funcționează mai bine în zonele care oferă multă lumină solară, deoarece acestea furnizează mai puțină putere decât panourile monocristaline. 

Criterii după care ne ghidăm alegerea

  1. Determină dacă ai nevoie de spațiu mare sau mic
  2. Determină nivelul de temperatură pe timp de vară din zona ta
  3. Dacă ai preferințe de aspect, alege culoarea favorabilă
  4. Alege în funcție de buget 
 

Câte panouri fotovoltaice sunt necesare pentru o casă

Odată ce am stabilit ce sunt panourile fotovoltaice și care sunt cele mai bune panouri fotovoltaice, probabil că vrei să instalezi aceste panouri fotovoltaice, însă nu știi câte panouri fotovoltaice sunt necesare pentru o casă.

Înainte de a determina câte panouri fotovoltaice sunt necesare pentru o casă, trebuie menționat de la început faptul că, pentru a putea obține un randament crescut de la acestea, trebuie să ținem cont de câteva criterii:

Cum calculăm necesarul de panouri fotovoltaice pentru casă?

După ce am aflat suprafața disponibilă pe care le putem instala panourile, trecem la calcule:.

Se împarte suprafața casei la 1,7 (un panou solar standard are dimensiunea de 100 x 164 x 4 centimetri, adică aproximativ 1.7 metri pătrați). 

Am pregătit un exemplu, cu calcul deja făcut.

Necesarul de panouri fotovoltaice, în funcție de suprafața acoperișului

Kit fotovoltaic (Kwp) Suprafața necesară (Mp) Număr de panouri
3.2 Kwp
20.4
12
5.4 Kwp
34
20
7 Kwp
44.2
26
12.1 Kwp
76.5
45

De ce să folosești panouri fotovoltaice pentru o casă

Avantajele folosirii unui sistem de panouri fotovoltaice pentru o casă sunt numeroase.

Costuri reduse pentru consum

Produci energie electrică și scapi de costurile mari din piață. Din 2021 și până în 2022, prețurile la energie electrică s-au dublat, iar la gaze naturale s-au triplat.

Recuperezi investiția

Recuperezi investiția în 6-7 ani de la implementare. Vei avea parte de independență și energie gratuită garantată pe o perioadă de 20-25 de ani.

Crește valoarea casei

Panourile fotovoltaice cresc valoarea casei. Dacă vei fi tentat să vinzi casa, prețul acesteia va crește considerabil datorită sistemelor fotovoltaice montate.

Eficiența panourilor fotovoltaice

Eficiența panourilor fotovoltaice se referă la cât de mult din energia solară care cade pe panou este transformată în energie electrică. 

Unul dintre factorii determinanți pentru eficiența panourilor fotovoltaice  îl reprezintă materialele din care sunt fabricate celulele fotovoltaice. 

Apoi, pentru ca eficiența panourilor fotovoltaice să fie cât mai crescută, este extrem de important ca panourile fotovoltaice să fie instalate de către profesioniști în domeniul sistemelor fotovoltaice.

Încă de la început este foarte important ca panourile fotovoltaice să aibă orientarea și înclinația potrivită, adaptată inclusiv condițiilor de expunere la lumină redusă. Înclinația recomandată este 40-45 de grade 

Deși poate părea că iarna eficiența panourilor fotovoltaice este scăzută, trebuie cunoscut faptul că în sezonul de iarnă performanțele unui panou fotovoltaic cresc. 

Pentru ca eficiența panourilor fotovoltaice să fie crescută pe timp de iarnă, acestea trebuie să aibă o poziționare bună, suficientă lumină și să fie curățate de zăpada depusă.

Pentru ca zăpada să alunece singură și să nu fie nevoie de curățare manuală, este recomandat ca panourile fotovoltaice să fie instalate, după cum spuneam mai sus, la un unghi de 40-45 de grade.

Important!
Panourile fotovoltaice nu se vor curăța cu obiecte tăioase sau dure nici cu soluții folosite pentru dezghețarea geamurilor mașinii.