Comparator tarife energie electrica si gaze naturale

Prețurile și Tarifele De Energie Explicate [Preț Fix - Variabil - Abonament]

Facturile de la furnizorii de energie electrică ne dau bătăi de cap, iar majoritatea sunt datorate faptului că la prima vedere, factura este greu de înțeles.

Toți acei termeni necunoscuți, consumul sau prețul pe care cu greu le găsim în aglomerația de cuvinte și elemente ne creează o impresie greșită asupra faptului că “nu înțelegem ce scrie acolo”.

Toate facturile la energie conțin aceleași informații în ceea ce privește costurile pe energie. Indiferent de furnizor sau serviciu ales, facturile la energie arată aproximativ la fel, mai mult, informațiile care ne interesează, mai exact tarifele incluse în prețul final, sunt aceleași.

Preț sau tarif? La ce să fim atenți?

Ce fel de tarif plătești acum pentru furnizarea energiei? Ai o ofertă cu preț fix sau cu preț variabil? Oferta curentă de furnizare a energiei sau a gazului include un abonament?

Din 2021, de când ajutăm românii să compare oferte și să găsească cele mai bune tarife, am observat un comportament general de nesiguranță în ceea ce privește tariful din ofertă.

Cei mai mulți dintre utilizatorii noștri nu sunt siguri atunci când aleg o ofertă, cea mai mare bătaie de cap fiind neînțelegerea tarifului pe care îl vor plăti. Din acest motiv, vom face o prezentare a prețurilor și tarifelor din ofertele de energie:

  • tarif preț fix 
  • tarif preț variabil 
  • tarif cu abonament inclus

Unde găsesc tariful din ofertă?

Încă dinainte să alegi o ofertă de energie electrică sau gaze, În cadrul comparatorului EconomieLaEnergie, tariful (prețul) pentru kWh poate fi identificat foarte ușor. Mai mult, trebuie să fim foarte atenți deoarece acesta poate influența foarte mult costul din factură.

Poți vedea tariful din ofertă, dacă este fix sau variabil sau dacă include abonament, exact ca în poza de mai jos:

tarife energie

Ce presupune o ofertă cu tip preț fix?

Prețul fix este prețul impus de furnizor pentru furnizarea energiei, care nu se poate modifica pe durata contractului încheiat cu acesta. Dacă ați semnat contractul cu finalizare la data de 31.12.2022, atunci veți beneficia de același preț pe toată durata contractului.

Singurele modificări de preț care se pot aplica la prețul fix sunt modificări de tarife care nu țin de furnizor, cum ar fi accize, tarif de transport, TVA. Acest lucru se întâmplă doar dacă se iau decizii de modificare a tarifelor la nivel guvernamental.

Ofertele cu preț fix sunt, în general mai mari decât ofertele cu preț variabil, deoarece garantează stabilitatea și siguranța prețului, chiar dacă schimbările din piața concurențială îl pot afecta pe furnizor în ceea ce privește profitabilitatea.

Ce presupune o ofertă cu tip preț variabil?

Dacă oferta pe care vrei să o alegi include tariful de tip – preț variabil (exact ca în poza de mai sus), asta înseamnă că furnizorul poate modifica prețului energiei furnizate după un anumit timp.

Acest lucru se poate întâmpla doar în cazul în care furnizorul vă va trimite o notificare în prealabil, cu minim 30 de zile înainte de a face această schimbare de preț (pe factură, prin email sau telefon).

Astfel, dvs. veți avea timp să vă decideți dacă continuați să fiți client al actualului furnizor și după schimbarea de tarif sau nu. Modificările de preț pot fi atât negative (majorare de preț), cât și pozitive (scădere de tarif – doar în cazuri excepționale).

Ofertele cu preț variabil sunt de multe ori convenabile, chiar dacă există riscul ca prețul să se schimbe. În general, o ofertă cu preț variabil va avea costul pentru 1 kWh de energie mai mic decât o ofertă cu un preț fix – iar noi, în calitate de consumatori casnici, putem schimba furnizorul în cazul în care prețul se majorează.

Totuși, putem beneficia de un preț mai mic pentru furnizarea energiei, mai ales în lunile de iarnă, când consumul este mai mare. Aceste oferte necesită o analiză și o strategie bună, astfel încât să putem economisi bani în decursul unui an.

Ce presupune o ofertă cu abonament?

Putem observa că multe oferte de energie electrică și gaze naturale din piața concurențială includ, pe lângă prețul fix sau variabil, un abonament. Dacă este menționat în ofertă, acest abonament devine obligatoriu pentru a accesa oferta.

Abonamentul reprezintă un cost în plus, pe lângă costul total pe care îl vom plăti pentru 1 kWh de energie. Spre exemplu, dacă oferta pe care o vizăm include un abonament de 1 leu pe zi, acest cost se va adăuga la costul pe care furnizorul l-a impus pentru 1 kWh de energie.

Dacă oferta noastră constă în: 

  • Preț energie electrică: 0,90 lei/ Kwh 
  • Abonament zilnic: 1 leu 

Iar la finalul lunii avem un consum de 250 de kWh, factura noastră la energie electrică (ca exemplu) va fi astfel: 

  • 0,90 lei x 250 kWh) = 225 lei 
  • + 1 leu/zi (abonament) x 31 zile = 31 lei 
  • Preț total = 225 lei + 31 lei = 256 lei

De multe ori, abonamentul apare la ofertele cu preț mai mic pe kWh. Utilizatorii noștri spun că merită să optăm pentru un contract cu abonament atunci când consumăm mai mult. Dacă consumăm puțini kW, atunci costul abonamentului nu se justifică.

Ce tarife include factura la energie?

Toate costurile de mai jos se regăsesc în prețul total pe care trebuie să îl plătești lună de lună. Dacă urmărești atent, vei observa pe factură cât reprezintă costul fiecărui element expus mai jos pe kWh.

  • Energia activă
  • Costul de transport
  • Serviciile de sistem
  • Costul de distribuție
  • Contribuția pentru cogenerare
  • Certificatele verzi
  • Acciza
Energia activă

Energia activă este compusă din două costuri:

  • Costurile de achiziție – sunt costurile cu care furnizorul a achiziționat energia electrică de pe piața angro și este negociat cu scopul obținerii celui mai competitiv cost
  • Costurile de furnizare – sunt costurile care rezultă din activitatea de furnizare
Tarifele de transport

Tariful aferent serviciului de transport al energiei electrice este reglementat prin lege și stabilit prin ordin ANRE. Acesta este format din componenta de injecție în rețea și din componenta de extragere din rețea, tarife facturate de furnizor și plătite către Transelectrica, operatorul care gestionează transportul de electricitate.

Tariful serviciilor de sistem

Tariful pentru serviciile de sistem reflectă costurile Transelectrica cu menținerea nivelului de siguranță în funcționarea sistemului electroenergetic național (SEN). Este un tarif reglementat prin lege și stabilit prin ordin ANRE. Este colectat de furnizorul tău și plătit către Transelectrica.

Costurile de distribuție

Costurile de distribuție se referă la tipul de tensiune la care este alimentată locuința pentru care plătiți energie electrică. Acesta reprezintă costul serviciului asigurat de operatorul de distribuție, care constă în asigurarea transmiterii în condiții de eficiență și siguranță a energiei electrice între două sau mai multe puncte ale rețelei de distribuție. Acest tarif este reglementat prin lege si stabilit prin ordin ANRE.

Contribuția pentru cogenerare

Aceasta taxă apare pe o poziție separată pe factura la energia electrică, iar valoarea acesteia este stabilita de ANRE. Cogenerarea este o taxa reglementată, fiind virată către Transelectrica, taxă care susține promovarea cogenerării de înaltă eficiență pe baza cererii de energie termică utilă.

Costurile cu certificatele verzi

Legea 220/2007 prevede ca toți consumatorii de electricitate să plătească pentru promovarea energiei electrice din surse regenerabile. Furnizorii de electricitate au obligația achiziționării unui anumit număr de certificate verzi și de a factura către clienții finali contravaloarea acestora.

Costurile de acciză

Acciza  este o taxă impusă de stat și are scop comercial și necomercial, fiind percepută pentru anumite bunuri de consum. Pentru electricitate, plata taxei de acciză se face prin factura de consum, iar valoarea ei este percepută de furnizor și virată în cele din urmă către bugetul de stat.

Prețuri prea mari la factura de energie și gaze? A venit momentul pentru o schimbare gratuită!

Ce tarife include factura la gaz?

Toate costurile de mai jos se regăsesc în prețul total pe care trebuie să îl plătești lună de lună. Dacă urmărești atent, vei observa pe factură cât reprezintă din total costul fiecărei caracteristici expuse mai jos. Aceste costuri adiționale reprezintă costurile aferente achiziției, înmagazinării și transportului gazului.

  • Costuri de furnizare
  • Costul de transport
  • Costul de distribuție
Costurile de furnizare

Costurile de furnizare sunt împărțite în mai multe component:

  • Costul de achiziție – reprezintă costul la care sunt achiziționate gazele de la producător sau alți furnizori.
  • Costurile activității de furnizare – reprezintă costul la care sunt achiziționate gazele de la producător sau alți furnizori.
  • Costurile de înmagazinare – reprezintă costurile de stocare a gazelor naturale.
Costurile de transport

Costurile de transport sunt reprezentate de serviciile și activitățile care vizează capacitatea de transport și transportul gazelor naturale. Prețurile de transport sunt reglementate de ANRE și stabilite periodic, iar activitatea este operată de Transgaz.

Costurile de distribuție

Costurile de distribuție sunt reprezentate de costurile aferente serviciilor de operare a sistemului de distribuție a gazelor naturale până la locul de consum în care vă aflați. Aceste costuri sunt reglementate de ANRE și sunt stabilite periodic. Tarifele de distribuție diferă în funcție de categoria de consum și de zona de distribuție a consumatorilor.

Sperăm că informațiile din acest articol îți vor fi de folos în luarea deciziei cu privire la schimbarea furnizorului. Nu uita că schimbarea furnizorului de energie este complet gratuită și poate fi făcută în orice moment!